Consiliile locale Răzvad şi Brăneşti în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa au avut mai multe obiective de investiţii în infrastructură, respectiv asfaltare de drumuri comunale.
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, împreună cu cei doi vicepreşedinţi ai consiliului, Ioan Marinescu şi Gabriel Grozavu, precum şi cu primarii comunelor Răzvad, Brăneşti şi Şotânga au mers, marţi, la aceste obiective de investiţii.
La Răzvad, lucrarea a început în septembrie anul acesta şi are tremen de execuţie trei luni.
”Este o lucrare în asociere Consiliul Local Răzvad – Consiliul Judeţean Dâmboviţa, sunt 2,3 kilometri de drum, valoare 788.000 de lei, jumătate din fonduri vin de la consiliul judeţean, jumătate de la consiliul local. Este sistem rutier cu strat de uzură de patru centimetri, strat de bază de cinci centimetri, piatră spartă 15 centimetri, obiectivul este finalizat şi în momentul când vom finaliza şi alte investiţii la Răzvad vom face şi o inugurare”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
La Brăneşti, lucrarea de asfaltare este începută încă din 2011, mare parte a lucrării fiind executată în 2013.
”Este o lucrare cu finanţare 90% de la consiliul judeţean, 10% de la consiliul local. E o lucrare semnată pe vremea predecesorului meu care era foarte generos cu primarii din PDL. Am ţinut să fiu şi eu în continuare generos, că ‘pacta sunt servanda’, aşa am învăţat eu la şcoală, adică trebuie respectate contractele şi să le punem în aplicare. Consiliul judeţean a dat 373.000 de lei, Consiliul Local Brăneşti a dat 41.400 de lei”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Lungimea drumului este 0,7 kilometri, strat de uzură este de patru centimetri, strat de bază şase centimetri, fundaţie de balast 25 de centimetri.
”La această dată mai sunt de executat lucrări de 83.000 de lei, constând în execuţia de şanţuri”, a precizat Ţuţuianu.