Doiceşti – noua capitală nucleară a României

Doiceşti – noua capitală nucleară a României

Doiceşti, noua capitală nu cleară a României, titrează, luni, Ziarul Financiar. Şi asta pentru că la Doiceşti, în judeţul Dâmboviţa, urmează să se construiască primul reactor de mici dimensiuni din România.

Vechea termocentrală de la Doiceşti este cea mai bună locaţie pentru primul reactor de mici dimensiuni (SMR) din România, a anunţat luni ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„A fost aleasă cea mai bună locaţie pentru primul SMR din România şi această locaţie este vechea termocentrală de la Doiceşti. Urmează acum să trecem la cea de-a doua etapă, cea a designului reactorului SMR la faţa locului (…) Astăzi facem un nou pas spre independenţa energetică a României”, a precizat ministrul Energiei într-o conferinţă de presă.

Virgil Popescu a participat la o conferinţă de presă organizată de Ambasada SUA referitoare la progresele României în ceea ce priveşte includerea tehnologiei reactoarelor de mici dimensiuni (SMR) în strategia energetică naţională.

„Doiceşti, noua capitală nucleară a României. Aici vor construi americanii de la NuScale prima centrală nucleară de mici dimensiuni din lume. Teofil Mureşan, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, proprietarul Electrogroup, deţine terenul şi amplasamentul de la Doiceşti”, scrie, luni, Ziarul Financiar.

Teofil Mureşan, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, proprietarul Electrogroup, deţine terenul şi amplasamentul de la Doiceşti

România, alături de partenerul american NuScale, ar vrea ca în 2027-2028 să finalizeze construcţia primului SMR comercial, deşi varianta demo, de test, din SUA ar trebui să fie gata în 2029. Angajamentul României de a dezvolta local reactoarele nucleare SMR realizate de NuScale vine în contextul în care autorităţile române s-au angajat la cea mai rapidă ieşire din zona de cărbuni, termenul asumat fiind anul 2032, mai devreme decât Germania sau Polonia.

La finalul anului 2020 a fost anunţat un acord România-SUA pentru centrala de la Cernavodă, suma care ar urma să fie investită în baza acestuia fiind de 8 miliarde de dolari. Acordul negociat în perioada 2019-2020 vizează dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, cooperarea în domenii precum reglementare, cercetare şi dezvoltare, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi şi pregătirea personalului, potrivit informaţiilor cuprinse în expunerea de motive a documentului. Deşi acordul a dat de înţeles că prioritatea va fi centrala de la Cernavodă, în prim plan este acum dezvoltarea locală a SMR-ului NuScale. Nuclearelectrica subliniază însă că proiectele SMR şi Cernavodă nu sunt concurente, ci complementare.

Centrala va avea 420 MW, va contine 6 module, iar pe langa acestea vor fi construite proiecte solare pana la o capacitate totală de 600 MW. Amplasamentul centralei a fost cumpărat în urmă cu 2 ani de Teofil Mureşan, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, proprietarul Electrogroup.