Doi bărbaţi au fost arestaţi vineri pentru 30 de zile, după ce în urmă cu cinci ani au tâlhărit un bătrân în vârstă de 78 de ani din Găeşti, Dâmboviţa, victima decedând ulterior la spital din cauza rănilor provocate de cei doi, informează Parchetului instanţei supreme.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Valeriu-Mugurel Ştirbu şi Gheorghe-Ciprian Iordache au intrat în locuinţa victimei în noaptea de 20 spre 21 aprilie 2009, agresând-o în mod repetat şi provocându-i, astfel, multiple leziuni la nivelul feţei şi capului. În urma leziunilor suferite, bătrânul a fost transportat la spital unde, în 17 iunie 2009, a decedat.
„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a reieşit că mobilul săvârşirii infracţiunii la constituit însuşirea de către cei doi inculpaţi a unei importante sume de bani aparţinând victimei, provenită din lichidarea unui cont bancar”, arată PICCJ.
Sursa citată mai precizează că raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea bătrânului a fost violentă.