Doctorul de la Spitalul Judeţean Târgovişte care a fost prins în flagrant când lua mită pentru a face o cezariană a primit măsura preventivă a arestului la domiciul pentru 30 de zile, conform portalului instanţelor de judecată.
Medicul, pensionar cu contract de prestări servicii la Spitalul Judeţean Târgovişte, a fost denunţat de către o pacientă şi soţul acesteia, iar flagrantul a fost organizat miercuri.
„În temeiul dispoziţiilor art.227 din Codul de procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 38/P/2020, (…) ia faţă de inculpatul Popescu Gheorghe măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile (…) până la data de 13.03.2020 inclusiv”, se arată în decizia luată de Tribunalul Dâmboviţa.
De asemenea, instanţa a inculpatului ca pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori a organului judiciar în faţa căruia se află cauza, ori de câte ori este chemat şi să nu comunice cu denunţătorii.
Familia pacientei a fost cea care a reclamat faptul că doctorul a cerut bani pentru a face cezariana. Surse din anchetă susţin că doctorul a cerut iniţial 1.750 de lei şi a fost prins primind 1.400 de lei.
Procurorii cercetează în continuare faptele, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru luare de mită.