Site icon stiriDB

DNA: Senatorul Ovidiu Marius Isăilă, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declanşat urmărirea penală faţă de senatorul PSD de Dâmboviţa Ovidiu Marius Isăilă pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată, şi pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, informează DNA.

[spoiler title=”Comunicat DNA” open=”yes” style=”fancy” icon=”plus-circle”]

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează urmărirea penală față de ISĂILĂ MARIUS OVIDIU, senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii, în concurs a două infracțiuni de trafic de influență, ambele în formă continuată (2 acte materiale) şi a unei infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în prima parte a anului 2012, suspecții Isăilă Marius Ovidiu, la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice și Ene Cristian Ștefan, în înţelegere cu suspectul Cristescu Cătălin, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către A.N.A.F., la firma unui denunţător care le-a solicitat ajutorul în acest sens.
După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins suspectului Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susţinând că vor realiza intervenţiile pe lângă funcţionarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunţător care a remis suma pretinsă în mai multe tranşe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină suspectului Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remişi mai departe lui Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan.
După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, suspectul Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi suspecți nemulţumirea şi îngrijorarea denunţătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă, respectiv 150.000 euro, plătibili în mai multe tranşe, pretinzând că este vorba de un nou control.

În cursul anului 2013, în luna august, suspecții Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins lui Cristescu Cătălin suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna anului 2013, pentru ocuparea unei funcţii de inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
În acelaşi scop, pentru a realiza intervenţii pe lângă diferiţi funcţionari publici şi decizionali din structurile de resort – în vederea favorizării suspectului Cristescu Cătălin la concursul ce a avut loc la data de 29.03.2014 pentru ocuparea unor funcţii în cadrul ANAF, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – suspectul Isăilă Marius Ovidiu, prin intermediul lui Ene Cristian Ștefan, i-a pretins o nouă sumă, în cuantum tot de 20.000 euro.
După remiterea celor 20.000 de euro de către Cristescu Cătălin, suspectul Isăilă Marius Ovidiu, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut, între suspecții Ene Cristian Ștefan şi Cristescu Cătălin.

În ziua de 4 aprilie 2014, suspectului Isăilă Marius Ovidiu i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză era dispusă efectuarea urmăririi penale și față de:
– ENE CRISTIAN ŞTEFAN – în prezent consilier parlamentar, față de care există indicii rezonabile că a săvârșit 2 infracțiuni concurente de trafic de influență (2 acte materiale), ambele în formă continuată;
– CRISTESCU CĂTĂLIN, la data faptelor comisar la Garda Financiară, structura centrală, față de care există indicii rezonabile că a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată;

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

[/spoiler]