Site icon stiriDB

DNA: Funcţionari de la Direcţia Finanţelor Dâmboviţa, cercetaţi pentru luare de mită

Doi funcţionari de la Direcţia Finanţelor Dâmboviţa au fost trimişi în judecată pentru luare de mită, se arată într-un comunicat al DNA.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Iosif Cosmin și Bălan Ionela, inspectori fiscali în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, la data săvârșirii faptei, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale)”, se arată în comunicatul DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul lunii mai 2014, inculpații Iosif Cosmin și Bălan Ionela, în calitate de inspectori fiscali, au pretins și primit, în două rânduri, de la reprezentantul unui agent economic la care au efectuat o inspecție fiscală, suma totală de 2.000 lei (1.000 lei fiecare), iar la data de 04 iulie 2014 au primit, de la aceeași persoană, produse cosmetice în valoare totală de 100 lei (de câte 50 lei fiecare).

Aceste foloase necuvenite au fost solicitate și primite de cei doi inculpați, pentru a nu consemna în raportul de inspecție fiscală abaterile constatate și pentru a reține, în sarcina firmei respective, sume mai mici datorate către bugetul de stat, cu titlu de impozit pe venit.

În cauză, procurorii au dispus măsuri asigurătorii constând în poprirea veniturilor din salariu obținute de inculpații Iosif Cosmin și Bălan Ionela, până la concurența sumei de 1.050 lei pentru fiecare inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.