DNA: Două profesoare de la Şcoala ”Matei Basarab” au deturnat fonduri europene
Două profesoare de la Şcoala ”Matei Basarab” din Târgovişte sunt acuzate de DNA că au deturnat bani dintr-un program european derulat de unitatea de învăţământ.
Comunicat DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor:
POPESCU GRAȚIELA-IOANA, director al Școlii „Matei Basarab” Târgoviște, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,
MIHĂLĂCHIOIU ELISABETA LUISE, profesor la Școala Gimnazială Matei Basarab din Târgoviște, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 08 februarie 2008, Școala Generală Matei Basarab din Târgoviște a solicitat participarea în perioada 2008 – 2010 la proiectul „FOOD FOR THOUGHT” (Hrană pentru minte), aprobat și finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții – Programul sectorial Comenius.
În acest sens a fost încheiat un contract, semnat între Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Școala Generală Matei Basarab din Târgoviște (în calitate de beneficiar), valoarea contractului de finanțare fiind de 24.000 euro.
Conform celor menționate în cererea de finanțare, Școala „Matei Basarab” a solicitat un grant total în valoare de 24.000 euro pentru un număr planificat de minim 24 de mobilități (deplasări). S-a stabilit ca la aceste deplasări să participe un număr de 24 de persoane – profesori.
Principalele persoane cu atribuții în cadrul proiectului au fost: Mihălăchioiu Elisabeta-Luise – coordonator de proiect și profesor de limba engleză în cadrul Școlii „Matei Basarab”, Popescu Grațiela-Ioana, director al școlii, și o altă persoană.
Din cercetările efectuate în cauză, s-a constatat că cele două inculpate au primit în cadrul proiectului următoarele sume de bani care constituie depășiri ale totalului ratelor maxime de subzistență.
Astfel, inculpata Mihălăchioiu Elisabeta-Luise a primit 545 euro iar inculpata Popescu Grațiela-Ioana 191 euro, sumele fiind însușite de cele două persoane, cu titlu de diurnă, fără drept, întrucât încasaseră deja diurna aferentă mobilităților la care participaseră, în limita maximă admisă.
Totodată, pe lângă sumele de bani menționate mai sus, cele două inculpate au ridicat din contul aferent proiectului, la data de 13.05.2011, suma de 10.000 lei, sumă care nu a putut fi justificată ca fiind cheltuită în cadrul proiectului, fiind utilizată de sus-numitele în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată.
Inculpatele au achitat suma de 4.629,17 euro cu care Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale s-a constituit parte civilă în cauză.
În prezența apărătorilor aleși, inculpatele Popescu Grațiela-Ioana și Mihălăchioiu Elisabeta Luise au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
De asemenea inculpatele au fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Popescu Grațiela-Ioana și Mihălăchioiu Elisabeta Luise, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dâmbovița.