Site icon stiriDB

Dispensarul TBC al Spitalului Judeţean Târgovişte, inaugurat după lucrări de reabilitare

dispensar-tbc

Dispensarul TBC (de la Dealu Mare) din cadrul Spitalului Judeţean Târgovişte a fost inaugurat, joi, după lucrări de reaparaţii capitale în valoare de 1,9 milioane de lei.

”Sursele de finanţare sunt: subvenţii de la Ministerul Sănătăţii 1,4 milioane de lei, subvenţii de la consiliul judeţean 160.000 de lei şi venituri proprii ale spitalului judeţean 385.000 de lei. Locaţia aceasta, Dispensarul TBC are în structură cabinete de consultaţii, laboratoare, este deservit de patru medici, nouă asistente medicale, trei personal medical auxiliar. Vă informez că media lunară a pacienţilor consultaţi, copii şi adulţi, este aproximativ 460, din care pondere mare au pacienţii din mediul rural, circa 67% dintre bolnavii acre apelează la serviciile acestei unităţi medicale”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Ţuţuianu a vorbit şi despre alte investiţii derulate în acest an în cadrul Spitalului Judeţean Târgovişte.

”Cred că este util să aducem la cunoştinţă şi câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut în anul 2016 pentru Spitalul Judeţean Târgovişte, pe lângă această reparaţie capitală am început reparaţiile capitale la corpul central Spitalul TBC Moroieni în valoare, anul acesta, de 1,8 milioane de lei (…), precizez că valoarea însumată a lucrărilor de aici este de circa 5 milioane de euro, bani pe care trebuie să îi găsim şi să îi aducem în anul acesta, dacă mai putem ceva, în 2017, 2018. Tot ca investiţii la spitalul judeţean este realizarea unei staţii de producere oxigen medical, în valoare de 3,5 milioane de lei, banii îi avem în parte, 2,8 milioane de lei, procedura în care suntem este cea de licitaţie, se primesc oferte şi sper să finalizăm achiziţia în acest an. Amplasare lift exterior pe clădirea existentă a Secţie de Oncologie, valoare 461.000, proiectul tehnic a fost realizat şi achitat, autorizaţia de construcţie obţinută şi demarăm în perioada următoare procedura de achiziţie”, a precizat Ţuţuianu.

În 2010, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a preluat în administrare Spitalul Judeţean Târgovişte şi alte cinci unităţi medicale din judeţ, pe care le-a transformat în secţii ale acestuia.