Directoarea CJAS Dâmbovița, Niculina Sandu, a fost revocată din funcţie prin ordin al președintelui CNAS, se arată într-un comunicat al CNAS remis miercuri.
”În data de 5 februarie 2019, Președintele CNAS, însoțit de Corpul de Control al instituției și de Directorul de Resurse Umane, a efectuat o verificare inopinată la sediul CAS Dâmbovița, în urma căreia a dispus revocarea din funcția exercitată cu delegație a Niculinei Sandu. În cursul verificării s-a constatat că solicitanții nu aveau acces în sediul CAS Dâmbovița la orele 15.30, deși toate casele județene au obligația, conform HG nr. 1723/2004, ca programul de lucru cu publicul să fie zilnic între orele 8.30 – 16.30, iar o zi pe săptămână între orele 8.30 – 18.30”, se arată în comunicatul CNAS.
În document se mai vorbeşte de nereguli în management.
”Totodată, analiza modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de management a dus la constatarea mai multor nereguli grave în activitatea de contractare și decontare a serviciilor medicale, eficiența scăzută a acțiunilor structurii de control din cadrul CAS precum și alte deficiențe care afectează, în ultimă instanță, persoanele asigurate”, mai precizează CNAS.