Site icon stiriDB

Direcţia Silvică Dâmboviţa: Îngheţul târziu din acest an a afectat fructificaţia la speciile forestiere

Îngheţul târziu din acest an a afectat, la nivelul judeţului Dâmboviţa, fructificaţia la speciile forestiere în proporţie de până la 100%, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Asta înseamnă că silvicultorii nu vor mai avea în acest an sămânţă din producţia proprie pentru plantare.

”Îngheţul târziu, care a avut loc în luna aprilie, care a fost la sol de până la minus 10 grade Celsius, a afectat speciile forestiere. Plantulele de un an de zile din regenerări naturale, dar şi din plantaţii, au fost afectate, frunza efectiv s-a necrozat. Am avut şansa ca după o lună, datorită temperaturilor ridicate, dar şi umidităţii, şi-au revenit şi nu am pierdut decât maxim o lună din perioada de vegetaţie, însă fructificaţia a fost afectată la unele speciile forestiere, în mod special la stejar pedunculat, dar şi la celelalte specii forestiere, cu precădere în plantajul pe care îl avem lângă Târgovişte, de brad, larice şi tei, fructificaţia a fost afectată până la 100%”, a precizat directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Acesta a explicat şi care sunt consecinţele îngheţului târziu asupra fructificaţiei speciilor forestiere din Dâmboviţa.

”Consecinţa este că anul acesta nu va mai fi sămânţă din plantaj pe care să o recoltăm şi să o punem la dispoziţia silvicultorilor pentru pepiniere şi solarii, iar pentru arborii din pădure, nefiind fructificaţie, nu se mai produce ghindă şi nu vom mai avea regenerare naturală. Avem în apropiere de Târgovişte plantaj cu specii larice, tei, brad, care sunt în mod special pentru a produce seminţe. Acum doi ani am avut o fructificaţie bogată şi un contract în Marea Britanie, de 130.000 de lei, am livrat o tonă de sămânţă de brad, care nu este uşor de recoltat. Menţionez că avem şi asistenţă tehnică de la specialişti de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice” a mai spus directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.