Consilierii locali din Târgovişte au avut discuţii aprinse cu privire la maşinile de vânzare aflate pe domeniul public şi au respins proiectul de hotărâre care interzicea comercializarea acestora pe domeniul public.
Practic aceste maşini blochează parcări întregi şi sunt zone în Târgovişte unde sunt create adevărate târguri ilegale de maşini second hand.
Consilierii au hotărât amânarea acestui proiect. Măsura este necesară în condiţiile în care oraşul este sufocat de maşini, iar numărul locurilor de parcare este insuficient.
Maşini de vânzare sunt parcate, parcă ostentativ, pe trotuar, chiar lângă sediul Primăriei Târgovişte.
stiriDB a sesizat public în mai multe rânduri astfel de situaţii, în faţa Bancpost din centrul municipiului, unde Poliţia Locală a luat măsuri, în parcarea de la BRD, spații verzi.
Consilierii locali au nominalizat şi alte zone: în faţa sediului RAR, pe Bulevardul Eroilor.
Discuţiile între consilierii locali din Târgovişte au fost unele aprinse.
Cătălin Rădulescu: Pe raza municipiului Târgovişte sunt parcuri autorizate pentru acest tip de activitate. Private. Poliţia Locală putea să sancţioneze comercializarea vehiculelor pe domeniul public, pentru că Legea 12 spune că orice act de comerţ efectuat în alte locuri decât cele autorizate …
Cristian Stan: Nu e act de comerţ!
Cătălin Rădulescu: Expunere la vânzare a unui bun cu preţ de vânzare…
Cristian Stan: Vânzare e una, comerţ e altceva.
Cătălin Rădulescu: Păi în Legea 12 asta spune, vânzarea în alte locuri decât cele autorizate. Vânzarea ambulantă. Asta ce e?
Chiru Cristea Cătălin (secretarul primăriei): Nu poţi să spui că maşina o ţii în mână, că e un bun ambulant…
Cătălin Rădulescu: Explicaţi-mi de ce pe cel cu animalul îl obligi să vândă animalul în obor, să nu îl vândă pe stradă. Să se plimbe cu el pe stradă şi să scrie pe el: de vânzare! Care-i interzicerea?
Ion Dobândă: Domnilor colegi, eu zic să o studiem mai bine, luna viitoare
Propunerea a fost susţinută şi de consilierul Marieta Diculescu.
Ciprian Prisăcaru: Poliţia Locală are nevoie de sprijinul nostru pentru acest lucru. Nu văd de ce să amânăm acest subiect, oricum aşteaptă de mult timp, a fost şi pe site-ul primăriei. Nu înţeleg de ce să îl amânăm. Cine nu şi-a făcut treaba? Care sunt informaţiile care ne lipsesc. Fac propunerea să facem la obor un târg de maşini, pentru că trebuie să le dăm alternativă (…). Altfel oraşul va arăta cu dricuri parcate pe trotuar şi cu maşini parcate pe oriunde. Mai sunt şi acele remorci cu care se aduc maşinile din străinătate, care sunt lăsate în parcările de reşedinţă. Şi în micro 2 şi în micro 3 şi în centru sunt astfel de maşini. Şi pe Bulevardul Eroilor. Cred că sunt 20-30 de firme care au maşini la vânzare şi obstrucţionează traficul
Cătălin Rădulescu: Păi de când sunt maşini parcate pe Eroilor? Şi ce măsuri a luat Poliţia Locală?! Poliţia Locală a pus nişte indicatoare cu care suntem unici în România, reglemntează staţionarea în funcţie de greutate, pe Calea Sinaia. Nu e posibil aşa ceva!
Andrei Albu: Nu poţi să îmi interzici să pun numărul de telefon pe maşina mea şi să circul aşa. Pe maşina mea fac ce vreau. Pot să scriu ‘mă vinde’ şi să nu o vând şi să mă plimb prin oraş pe oriunde…
Cătălin Rădulescu; Ba da! Prin regulament. Băi fraţilor, chiar nu mai ştim de lege în ţara asta!