Conducerea Companiei de apă Târgovişte-Dâmboviţa a iniţiat, luni după amiază, o dezbatere publică în legătură cu introducerea pentru cei interesaţi, la nivelul municipiului Târgovişte, a unui sistem de facturare individuală, pe apartament.
Au participat reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari care s-au declarat, în principiu, în favoarea acestui sistem, dar au ridicat diverse probleme punctuale cu care se confruntă sau pe care şi pe pun pentru noul sistem.
Facturarea individuală ar presupune instalarea unui aparat de măsură volumetric (apometru) pentru fiecare apartament. În funcţie de dorinţa proprietarilor, pentru că diferă costul, dar de particularităţile de construcţie a blocului se poate face instalaţia prin apartament până pe casa scării unde se pun apometrele sau se face instalaţia prin ghenă până în subsol sau casa scării.
”Noul regulament permite să se poată face alimentarea unui singur apartament, printr-un singur contor (…). Condiţia este ca aceste contoare să fie de clasă C, de preferinţă volumetrice, iar instalaţiile din interior trebuie făcute din materiale de calitate pentru a nu avea problemă de inundabilitate. De regulă o variantă din prolipropilenă cu protecţie sau altă variantă, dacă doriţi, o faceţi pe răspunderea dumneavoastră, noi avem obligaţia de a asigura parametrii corespunzători la intrarea în apartament”, a spus la dezbatere, directorul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, Dorin Staicu.
Sistemul este similar ca la gaze, a adăugat acesta.
”Compania de apă asigură proiectarea pentru a fi sigură că această reţea de pe scara blocului este dimensionată corect, nu sunt pierderi foarte mari de presiune, ca să îi dezavantajăm pe cei care sunt la ultimul etaj, să avem debitul corespunzător şi presiunea adecvată. Compania nu execută aceste lucrări, a agrementat mai multe firme (circa 20), asociaţia de proprietari sau cei de pe scara respectivă vor negocia cu firmele. Lucrările de pe casa scării cad în supravegherea obligatorie a companiei de apă. Cei care doresc îşi pot face pe resursele lor legătura în apartament, dar noi vă putem recomanda şi firme care vor garanta lucrarea cel puţin doi ani”, a precizat Staicu.
Acesta a dat detalii despre condiţii legate de implemetarea acestui sistem.
”Ce probleme pot apărea în interiorul apartamentului? Dacă materialele nu sunt corespunzătoare, pe timp de vară, poate apărea condens. De aceea eu recomand ca lucrarea să nu se facă de orice firmă, iar materialele să le avizăm noi, compania. Există o posibilitate financiară de a lucra în rate. Dacă la asociaţie constataţi că o parte din locatari nu pot plăti, Compania de apă face contract cu firma pe care dumneavoastră o stabiliţi, compania va face un act adiţional pentru fiecare apartament care are obligaţia să plătească factura curentă şi valoarea lucrărilor în 10, 12, 24 de rate. Noi ne angajăm faţă de firmă, printr-un act adiţional, că îi vom da banii, iar dumneavoastră veţi plăti la companie”, a mai spus directorul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, Dorin Staicu.
Costul unei instalaţii, în general, variază între 600 şi 700 de lei, pe scară. Cea care este în cămin, la P+4, lucrurile sunt cam pe la jumătate, a anunţat Staicu.
Nimeni nu este obligat să treacă la acest sistem, s-a subliniat la dezbatere.
”Problema a fost ridicată de cetăţeni, la întâlniri cu reprezentanţi ai Companiei de Apă şi am căutat apoi o soluţie legală. Dar dacă se hotărăşte, pe scara blocului, trecerea la acest sistem, toţi locatarii trebuie să fie de acord”, a mai spus Staicu.
Unul dintre preşedinţii de asociaţie, prezent la dezbatere, a spus că a implementat acest sistem de facturare şi contorizare individuală la apă într-un bloc cu 10 etaje şi consumul a scăzut la jumătate pe apartament, asta pentru că au fost înlăturate pierderile, prin schimbarea instalaţiilor, şi că s-a făcut o mai corectă înregistrare a consumului.
Un alt preşedinte de asociaţie a spus că nu i se pare corect ca să fie acelaşi cost pentru cel care stă la parter şi la care instalaţia costă mai puţin, sunt doar câţiva metri de instalaţie, şi pentru cel care locuieşte la etajul 10 şi la care se consumă mai mult material. Răspunsul pe care l-a primit a fost că nu se poate aşa ceva, preţul este acelaşi pentru fiecare locatar al unei scări de bloc, costurile sunt repartizate în mod egal.