Un deţinut, în vârstă de 19 ani, a fost găsit spânzurat, vineri, în grupul sanitar al camerei de deţinere de la Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, se arată într-un comunicat al penitenciarului.
”Persoana privată de libertate M.A.N, în vârstă de 19 ani, arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost găsită spanzurată în grupul sanitar al camerei de deţinere, cameră în care se mai aflau 13 persoane private de libertate”, se arată în comunicatul Penitenciarului Mărgineni.
Conform sursei citate, personalul medical de serviciu a intervenit de urgenţă şi a demarat procedurile de resuscitare. Incidentul a fost anunţat la Serviciul de Urgenţă 112, iar la faţa locului s-a prezentat o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa. Medicii au constatat decesul.
”Conform procedurilor, a fost informată familia şi autorităţile competente, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, se mai arată în comunicatul Penitenciarului Mărgineni.
La nivelul penitenciarului au fost demarate verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.