#deszăpezire Primarul Târgoviştei: Se circulă în condiții de iarnă; pe parcursul zilei vom ajunge în toate zonele orașului

#deszăpezire Primarul Târgoviştei: Se circulă în condiții de iarnă; pe parcursul zilei vom ajunge în toate zonele orașului

Traficul în Târgovişte se desfăşoară în condiţii de iarnă, luni, iar la deszăpezire se acţionează cu 20 de utilaje si aproximativ 100 de persoane.

„Prima ninsoare mai serioasă din această iarnă și prima intervenție consistentă pentru administrația locală. 20 de utilaje si aproximativ 100  de angajați de la Direcția de Salubritate, Sc Eco-Sal SRL și Municipal Construct SA participă, începând cu  ora 4, la activitatea de deszăpezire în municipiul Targoviste. Pe parcursul zilei, vom ajunge în toate zonele orașului”, anunţă primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.

Cetățenii municipiului Târgoviște au la dispoziție următoarele numere de telefon în caz de urgență:

– 0731.316.716 / 0245.217.134 Dispecerat Direcția de Salubritate;

– 0245.921 / 0731.327.436 Dispecerat Poliția Locală;

Primăria Municipiului Târgoviște anunţă că a luat totodată măsurile pentru primirea în regim de urgență a persoanelor fără adăpost, în acest moment fiind disponibile peste 40 de locuri în centrele coordonate de către Direcția de Asistență Socială.