Descoperă Dâmbovița – stand de promovare a județului în Parlamentul României
Autoritățile din Dâmbovița au organizat o acțiune de promovare a județului la Palatul Parlamentului. Luni a avut loc deschiderea oficială a evenimentului. Au fost prezenți parlamentari PSD de Dâmbovița, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, a Primăriei Târgoviște, primari din județ, producători agricoli, reprezentanți ai unor societăți comerciale și ai unor asociații culturale și de turism.
Senatorul PSD de Dâmbovița Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului și inițiator al acestei acțiuni a făcut o prezentare a județului. De asemenea au luat cuvântul primarul Târgoviștei, Cristian Stan, și președintele CJ Dâmbovița, Daniel Comănescu.