Deputatul de Târgovişte Radu Ropa s-a înscris în PSD şi va fi consilier pe probleme de politică al lui Victor Ponta
Deputatul de Târgovişte Radu Popa s-a înscris în PSD şi va activa în grupul parlamentar al acestui partid din Camera Deputaţilor.
„Cred că politica se face în echipă şi de aceea eu am ales o echipă puternică şi responsabilă, am ales echipa lui Victor Ponta. Domnul preşedinte mi-a făcut o ofertă care mă onorează şi pe care am acceptat-o. De astăzi (marţi -n.r.) mă alătur echipei de parlamentari ai PSD din Camera Deputaţilor”, a declarat Radu Popa marţi, la Parlament, pentru AGERPRES.
Întrebat care este oferta pe care i-a făcut-o preşedintele PSD, deputatul social-democrat a spus: „Mi-a propus să fiu consilierul dânsului la partid, consilier personal pe probleme de politică”.
Până la decizia de a se alătura PSD, Radu Popa a activat ca neafiliat, după ce, anterior, a fost demis din Partidul Poporului-Dan Diaconescu, pierzând şi funcţia de lider de grup al deputaţilor PP-DD.