Deputatul Corneliu Ştefan: Candidez la preşedinţia PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb trebuie să plece
Deputatul social democrat Corneliu Ştefan şi-a anunţat, vineri seara, într-o conferinţă de presă, candidatura la preşedinţia PSD Dâmboviţa, susţinând că actualul lider al organizaţiei, Rovana Plumb, nu a reuşit să menţină unitatea şi nu a avut rezultate electorale bune şi trebuie să plece din funcţie.
„Am decis să îmi depun dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Dâmboviţa. Am alături de mine pe o parte din colegii mei care intră în competiţia internă pentru a restabili organizaţia (…). Proiectul nostru politic are în vedere scoaterea din izolare a acestei organizaţii, recâştigarea încrederii membrilor noştri de partid şi vrem să readucem organizaţiei ceea ce îi lipseşte în ultimul timp: unitate, spiritul de echipă şi nu în ultimul rând încrederea în victorie. În ultimul an şi jumătate în organizaţia noastră unitatea s dispărut, încrederea în victorie nu mai există, cred că trebuie să aducem în faţa dâmboviţenilor o echipă serioasă, puternică care să câştige alegerile locale şi parlamentare din 2020”, a spus Corneliu Ştefan.
Acesta a criticat dur actuala conducere a organizaţiei de partid.
„Nu a negat nimeni calităţile politice ale doamnei Plumb, dar vreau să aduc aminte că dânsa a mai avut un experiment de a conduce organizaţia PSD Vâlcea şi a plecat de acolo în condiţii mai rele decât de la Dâmboviţa. A demonstrat că între două avioane nu poate să conducă această organizaţie sau, mai grav, prin interpuşi”, a afirmat deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan.
Acesta a amintit că anul trecut a tras un semnal de alarmă dându-şi demisia din conducerea organizaţiei.
„În iunie 2019 am tras un semnal de alarmă pentru organizaţie, mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte executiv (…). Organizaţia PSD Dâmboviţa a fost condusă de un an de zile sub forma unui grup, un grup de interese, unor oameni care au pierdut toate bătăliile electorale pe la partidele la care au fost, a mai spus Corneliu Ştefan.
Senatorul de Dâmboviţa Titus Corlăţean a anunţat că îl susţine pe Corneliu Ştefan la preşedinţia organizaţiei şi a spus că el va candida pentru un post de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa.
„Este nevoie de o resetare politică. Este nevoie de o echipă de oameni serioşi, competitivi politic (…). Sunt foarte multe chestiuni, manipulări, lucruri care se transmit în aceste zile de persoane disperate, care ştiu că vor pierde puterea pe care au folosit-o prost în această organizaţie judeţeană. Să fie clar: organizarea alegerilor la PSD Dâmboviţa a fost solicitată şi decisă de conducerea centrală a PSD. Conducerea actuală a fost convocată la Kiseleff şi i s-a spus: veţi organiza alegeri nu numai conferinţă de desemnare de delegaţi, având în vedere situaţia proastă şi fractura politică care s-au întâmplat sub această conducere până în prezent”, a precizat Corlăţean
Acesta i-a cerut Rovanei Plumb să renunţe la candidatură, subliniind rezultatele politice slabe pe care le-a avut aceasta până acum la conducerea PSD Dâmboviţa.
„Eu cred că ar fi firesc ca doamna Rovana Plumb, având în vedere cât rău a făcut acestei organizaţii să îşi retragă candidatura şi să nu participe la competiţia electorală de duminica viitoare. Ar fi un gest de normalitate şi de onorabilitate în politică. Eu îi spun că ar fi firesc să se retragă din această poziţie pe care nu a onorat-o prin ceea ce a făcut domnia sa, fiul domniei sale şi toţi cei care au contribuit la dezastrul organizaţiei PSD Dâmboviţa în ultimele luni”, a declarat Titus Corlăţean.
La conferinţa de presă, alături de Corneliu Ştefan au fost prezenţi parlamentarii PSD de Dâmboviţa Titus Corlăţean şi Marian Ţachianu, primarul municipiului Târgoviştei – Cristian Stan, primarul municipiului Moreni – Dinu Constantin, precum şi alţi primari şi viceprimari din judeţ.
Conferinţa de alegeri a PSD Dâmboviţa va avea loc pe 19 ianuarie. Până acum şi-au anunţat candidatura actualul preşedinte la organizaţiei judeţene, Rovana Plumb, şi deputatul Corneliu Ştefan.