Site icon stiriDB

De sărbători, pensiile ajung mai devreme la beneficiari

postas-pensie

În luna decembrie, pensiile vor fi primite de beneficiari în avans, înainte de Sărbători, se arată într-un comunicat al Ministrerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

‘Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 — 24 decembrie, prin intermediul CN Poșta Română SA (CNPP)’, se arată în comunicatul Ministerului Muncii.

Potrivit comunicatului, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poștale au fost decalate, pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de Sărbători.

‘În ceea ce îi privește pe beneficiarii care nu vor fi găsiți la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghișeele subunităților poștale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizați la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenții cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleași date ca în lunile anterioare, până în Sărbătorile de iarnă’, se mai spune în comunicat.