De ce să alegi un cărucior BABYZEN pentru copilul tău?

De ce să alegi un cărucior BABYZEN pentru copilul tău?

Dacă ai copii mici și plănuiești să pleci cu ei într-o vacanță în străinătate, probabil că știi deja cât de important este să ai la îndemână un cărucior de călătorie. Îl poți folosi în aeroport până la poarta de îmbarcare, îl poți băga în geanta de voiaj sau stoca în spațiile destinate bagajelor de mână ale avionului. Nici scările nu vor mai fi un impediment pentru tine! Căruciorul de călătorie se pliază în numai câteva secunde și îl poți pune pe umăr ca să poți urca sau coborî treptele cu ușurință. Din acest motiv, mulți părinți sunt extrem de încântați de produsele BABYZEN, așa că n-ar strica să arunci și tu o privire atunci când îți faci planuri de călătorie în familie.

Ce este BABYZEN YOYO?

În 2012, după doi ani de muncă intensivă și cinci brevete înregistrate, BABYZEN a lansat YOYO, primul cărucior revoluționar ultra-compact, ale cărui detalii au fost atent luate în considerare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor părinților urbani din zilele noastre. 

Cu un design cool și o greutate extrem de redusă, YOYO poate fi manevrat cu o singură mână, se pliază și se desface foarte rapid și poate fi purtat fără probleme pe umăr. Este atât de compact atunci când este pliat, încât poate fi depozitat cu ușurință în compartimentele superioare ale avioanelor, destinate bagajelor de mână. 

BABYZEN s-a născut din ambiția de a anticipa mereu așteptările familiilor moderne, aflate tot timpul în mișcare, și de a le fi mereu alături în călătoriile lor. Cu peste un milion de unități vândute în întreaga lume, YOYO a devenit un adevărat fenomen al generației de astăzi, aflat într-o continuă creștere.

Produsele pentru copii de la BABYZEN pe care le găsești la Babymatters includ chiar și inovativul brand YOYO², lansat în 2020, precum și o linie de accesorii – genți, măsuțe, suporturi de pahare etc., ce le permit părinților să-și personalizeze propriul YOYO, astfel încât acesta să le reflecte stilul de viață.

BABYZEN YOYO – o investiție în calitate premium

Da, produsele BABYZEN YOYO oferă calitate la standarde înalte, dar și prețuri pe măsură, astfel încât este extrem de tentant să alegi o copie ieftină a acestora pentru doar o treime din prețul unuia original. Iată, însă, care sunt diferențele dintre un BABYZEN YOYO autentic și unul fake, ca să poți lua o decizie în cunoștință de cauză, totuși:

  • Originalul BABYZEN YOYO are un șezut ceva mai lat

Când cumperi pe un produs autentic, este bine să știi că acesta va rezista mai mult în timp și că poți folosi în continuare același cărucior și după ce mai crește bebelușul. 

  • Adevăratul BABYZEN YOYO are un coș mult mai mare

Aceasta este una dintre cele mai interesante caracteristici pe care le poate avea un cărucior de călătorie! Dacă coșul nu este grozav, întreaga experiență de utilizare a unui asemenea produs poate avea de suferit. Nu-i așa că îți dorești ca, atunci când ieși cu copilul la o plimbare, să poți transporta în același timp și cumpărăturile, și poșeta, eventual să mai ai o mână liberă și pentru chei sau telefonul mobil, fără să scapi toate lucrurile pe jos și, astfel, să ajungi să-ți pierzi cumpătul? Ei, bine, investind într-un cărucior BABYZEN YOYO, vei obține acest spațiu suplimentar de care ai atât de mare nevoie și care îți va face viața mai ușoară.

  • Calitatea unui BABYZEN YOYO autentic este net superioară

Țesătura din care este confecționat un cărucior sport BABYZEN YOYO este mult mai compactă și rezistentă, ceea ce-l face vizibil, dar și palpabil, mai diferit din punct de vedere calitativ decât o copie a sa. YOYO este mult mai confortabil, având o copertină care se pliază și se întinde perfect, fără a lăsa cute în materialul din care este fabricată. BABYZEN YOYO este cu adevărat aspectuos de cum îl scoți din cutie, iar husa lui rezistă la spălări repetate fără a se deteriora în vreun fel. Va arăta ca la început după fiecare curățare, ceea ce-l face să-și păstreze valoarea de cumpărare, în caz că te vei gândi să-l vinzi după ce nu-ți va mai fi de folos.

  • Închizători, centuri și siguranță

Originalul BABYZEN YOYO are o închizătoare care nu se desface ușor, astfel că e foarte puțin probabil ca bebelușul tău să-și poată da jos singur centurile de siguranță. În cazul unui fake, acest lucru este mult mai probabil să se întâmple. Bebelușii de 1 an sau 2 sunt micuți, într-adevăr, dar pot fi suficient de puternici încât să apese pe butonul de decuplare al centurilor. 

BABYZEN YOYO s-ar putea să nu fie cea mai bună alegere pentru o plimbare în mediul rural, unde nu există drumuri asfaltate, însă se descurcă onorabil pe iarbă sau pe pietriș. Mecanismul său de pliere este extrem util atunci când călătorești cu autobuzul, într-un oraș aglomerat, căci îl poți plia și pune pe umăr, în timp ce copilul – dacă este mai mărișor, se va bucura să urce singur în autobuz. În plus, compact fiind, acest cărucior încape practic în orice tip de mașină existentă, ceea ce-l face să fie extrem de portabil și de versatil.

error: Conţinut protejat !!