Daniel Cristian Stan, primar Târgovişte, în zi caniculară: Am verificat condiţiile de transport în comun

Daniel Cristian Stan, primar Târgovişte, în zi caniculară: Am verificat condiţiile de transport în comun

Primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan, a anunţat, joi, când la Târgovişte sunt anunţate temperaturi şi de 37 de grade Celsius, că a verificat condiţiile de transport în comun din municipiu.

„Astăzi, am verificat condițiile oferite de către transportul public local în municipiul Târgoviște! Temperatura constantă de aproximativ 24 de grade, în condiții de Cod Portocaliu de caniculă, curățenia, condițiile civilizate în general, reprezintă tot atâtea argumente pentru a alege mijloacele de transport în comun târgoviștene, mai ales atunci când afară sunt peste 35 de grade. Mulțumesc călătorilor pe care i-am întâlnit pentru aprecieri, dar și pentru modul în care păstrează ceea ce cu eforturi mari am dobândit, cu angajamentul că nu ne vom abate de la drumul modernizării orașului nostru”, a spus primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.

Acesta reaminteşte că Primăria Târgoviște oferă gratuitate elevilor pentru folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor.

[foto: arhivă]
error: Conţinut protejat !!