Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Zeci de persoane, amendate după ce au ieşit în stradă să se roage pentru „oprirea molimei coronavirusului”

Zeci de persoane din localitatea dâmboviţeană Fântânele au ieşit în stradă să se roage pentru a scăpa de coronavirus şi au fost amendate pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

Imagini şi filmări cu cei din Fântânele, membri ai unei comunităţi religioase, au apărut în mediul online, când se rugau în genunchi în stradă pentru „oprirea molimei coronavirusului”.

„Ca urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, cu privire la o întâlnire cu caracter religios, organizata pe raza judeţului Dambovita, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat sa comunice următoarele: din primele cercetări efectuate, politiştii au stabilit ca, ieri, 30 martie, pe raza localităţii Fântânele, s-ar fi desfăşurat o întâlnire cu caracter religios, unde ar fi participat mai multe persoane, fiind încălcate prevederile legale în vigoare”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, până la acest moment, poliţiştii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale persoanelor care ar fi participat la întâlnirea respectivă. Totodată, alte 12 persoane au fost identificate şi urmează să fie amendate pentru încalcarea prevederilor impuse prin Ordonanţa Militară nr. 3.

„În continuare, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea tuturor participantilor şi pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun, precum şi pentru prevenirea unor astfel de situaţii in viitor”, mai comunică IPJ Dâmboviţa.