Un chioşc de lemn, unde va funcţiona un centru de informare şi promovare turistică, va fi construit de Primăria Târgovişte, în acest an, cu fonduri europene pe platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa.
Construcţia va strica aspectul zonei centrale.
Valoarea proiectului este de aproape 600.000 de lei.
Locația aleasă pentru construcția acestui obiectiv a fost criticată dur, miercuri, de prefectul de Dâmboviţa.
”Este o rușine pentru municipiul Târgoviște acest punct de informare turistică. L-a plantat cineva ca nuca-n perete! Nu știu ce consiliu local a putut să aprobe, să strice toată simetria acestei piețe care este de atâţia ani făcută şi care urma să intre în reabilitare. Să facă o pleașcă în mijloc aici! Un punct de informare. Este o mizerie ce se întâmplă și este un dezastru Nu se controlează treburile acolo. Vine Primăria Târgovişte şi pune un chioşc de lemn de 6 miliarde de lei. Nu putem doar să ne mai gândim cum să mai furăm bani!? Cu 6 miliarde de lei vechi un om sănătos îşi face o casă, dom’le, nu poţi să faci doar trei lemne. Să vedeţi cum arată!”, a spus prefectul Ioan Marinescu.
Acesta a adăugat că va verifica documentele privind construcţia şi, dacă va putea, va suspenda autorizația de construcție.
”Nu ne putem bate joc de orașul ăsta! De aia arată așa, sunt construcții aiurea în oraș! Peste tot turnuri, turnulețe, n-avem o linie, n-avem o viziune. Interveniți cu amenzi! Casa Dâmbovițeană o să pice, o să omoare pe cineva acolo! E privată firma, dați-i amenzi în fiecare zi (…) Să fim responsabili cu toții!”, a mai spus, la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic, prefectul județului Dâmbovița, Ioan Marinescu.
Punctul de Informare Turistică din Târgovişte este o investiţie derulată prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Conform proiectului, perioada de implementare era de 8 luni, respectiv 14.11.2014 – 13.07.2015. Construcţia chioşcului începe însă abia acum, în luna septembrie, după ce ar fi trebuit să fie gata.