Dâmboviţa: Un bărbat care a fost amendat a pus un tânăr să îl bată pe fiul unui poliţist

Dâmboviţa: Un bărbat care a fost amendat a pus un tânăr să îl bată pe fiul unui poliţist

Un bărbat care primise o amendă l-a pus pe un tânăr să îl bată pe fiul unui poliţist, incidentul având loc în zona unei pieţe din localitatea dâmboviţeană Moreni, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au efectuat percheziţii în Moreni şi Mija la domiciliile agresorilor, în vârstă de 48 de ani, respectiv 22 de ani. Ulterior, cele două persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere.

„Cei doi sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal întocmit pentru instigare la infracţiunea de ultraj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la data de 23 aprilie a.c., bărbatul, în vârstă de 48 de ani, în timp ce s-ar fi aflat în zona pieţei din municipiul Moreni, pe fondul unor sancţiuni contravenţionale primite în trecut, ar fi instigat un tânăr să agreseze fizic un minor, de 15 ani, fiul unui poliţist. Totodată, prin acţiunile sale, tânărul, de 22 de ani, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cei doi agresori au fost prezentaţi, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, faţă de bărbat fiind dispusa măsura arestului la domiciliu pe o perioada de 30 de zile, iar în cazul tânărului de 22 de ani măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

„În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.

error: Conţinut protejat !!