Dâmboviţa: Turişti israelieni sprijiniţi de jandarmi, după ce unul s-a rănit la picior într-o drumeţie în Bucegi

jandarmi-montani

Jandarmi montani împreună cu un salvamontist au intervenit, vineri, în zona “Cimitirul Elefanţilor” din Masivul Montan Bucegi în sprijinul a doi turişti israelieni care se aflau în dificultate.

”Turiştii, doi tineri în vârstă de 25 de ani au plecat într-o drumeţie pe traseul montan Peştera-Babele, iar în zona “Cimitirul Elefanţilor”, din cauza neatenţiei, unul dintre aceştia a alunecat şi s-a accidentat la membrul inferior drept, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea. În urma solicitării, salvatorii montani ajunşi la faţa locului i-au găsit pe cei doi turişti israelieni, au acordat măsurile de prim-ajutor tânărului accidentat, prin imobilizarea membrului inferior drept cu atelă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.

Tinerii au fost transportaţi în condiţii de siguranţă până la postul de jandarmi Peştera, de unde turistul accidentat a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi condus la Spitalul Judeţean Târgovişte pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

error: Conţinut protejat !!