Doi turişti israelieni care au plecat pe traseul Vârfu Omu-Peştera, din cauza ceţii dense şi întunericului s-au rătăcit, au dormit noaptea de vineri spre sâmbătă sub nişte jnepeni, iar dimineaţa au sunat la 112 să ceară ajutor.
În ajutorul lor au plecat jandarmi montani de la Postul Montan Ordine Publică Peştera împreună cu un salvamontist.
”Turiştii, doi tineri în vârstă de 18 ani au plecat ieri, 16 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, într-o drumeţie pe traseul montan Vârfu Omu-Peştera, iar în zona Colţii Ţapului, din cauza ceţii dense şi întunericului aceştia s-au rătăcit fiind nevoiţi să se adăpostească în cursul nopţii sub nişte jnepeni până dimineaţa, când au cerut sprijinul jandarmilor montani”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.
În urma solicitării, salvatorii montani ajunşi la faţa locului i-au găsit pe cei doi turişti israelieni înfriguraţi, epuizaţi fizic şi neechipaţi corespunzător pentru zona alpină. Tinerii au fost transportaţi la postul de jandarmi Peştera unde le-a fost acordat primul-ajutor, haine uscate şi ceaiuri calde, ulterior fiind conduşi în siguranţă până în municipiul Sinaia.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112 sau numerele de telefon 0749.034639/ 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
[sursa foto: Jandarmeria Dâmbovița]