Un turist de naţionalitate maghiară, aflat în Masivul Bucegi, în zona Dichiu, a fost atacat, miercuri, de mai mulţi câini şi a cerut ajutor la 112, iar la faţa locului au venit jandarmii montani, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.
Turistul, în vârstă de 45 de ani, se plimba prin zona Dichiu cu intenţia de a fotografia peisajele, iar la un moment dat, în apropierea unei stâne, a fost atacat de trei câini, care l-au muşcat de ambele membre inferioare provocându-i plăgi multiple.
”În urma unui apel telefonic jandarmii montani de la Postul Zănoaga, au intervenit pentru sprijinirea unui turist originar din Ungaria, care a fost atacat de mai mulţi câini în zona Dichiu. Jandarmii montani au intervenit în zonă, i-au acordat turistului sprijin şi l-au transportat în condiţii de siguranţă până la Cota 1000, de unde acesta a fost preluat de o echipă SMURD de la Fieni şi condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela numărul unic de urgenţă 112 sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.