Un teren multisport a fost inaugurat la Doiceşti, valoarea investiţiei fiind de 663.000 de lei, din care contribuţia CJ Dâmboviţa 255.000 de lei.
„Viața în comunele și satele dâmbovițene nu trebuie să fie diferită de cea din orașele și municipiile noastre. Tinerii din mediul rural trebuie să se bucure de aceleași condiții precum cei din Târgoviște, Pucioasa sau Moreni. O astfel investiție dedicată tinerilor, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, a fost inaugurată în comuna Doicești”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Acesta a adăugat că Prin PJDL s-a finalizat modernizarea mai multor drumuri de interes local, un proiect care s-a ridicat la 3.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița asigurând 1.400.000 de lei pentru implementarea acestuia. De asemenea, în momentul de față și tot prin PJDL, sunt în execuție alte 3 proiecte: construire trotuare pe Str. Constantin Brâncoveanu; asigurare scurgere ape pluviale pe Str. C-tin Brâncoveanu; asigurare scurgere ape pluviale pe străzile Zorilor, Iancu Jianu și Bărbătești. Aceste trei investiții se ridică la 6.675.000 de lei, sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița ridicându-se la 3.130.000 de lei.