Un teren de sport multisport a fost inaugurat, duminică, la Moroeni, la şcoala Gimnazială „Ion Ciorănescu”, finanţarea fiind asigurată prin Programul Judeţean de Dezvoltare Locală (PJDL).
„Am inaugurat, astăzi (duminică, n.r.), un teren multisport în comuna Moroeni, unul dintre cele peste 180 de proiecte susținute financiar de Consiliul Județean Dâmbovița în tot județul. De investiția realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală se vor bucura atât copiii Școlii Gimnaziale „Ion Ciorănescu”, cât și tinerii din întreaga comunitate. Implementat în parteneriat cu Primăria Moroeni, obiectivul de investiții a avut valoarea totală de 500.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița asigurând suma de 240.000 de lei.
Le-am mai dat încă o veste bună părinților și copiilor care ne-au fost alături la acest eveniment: Consiliul Județean Dâmbovița va dota Școala „Ion Ciorănescu” cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice, în valoare de 1.300.000 de lei. Nu în ultimul rând, tot prin PJDL, în Moroeni va demara, în perioada imediat următoare, construirea unui centru medical. Și aici, Consiliul Judeţean Dâmboviţa va contribui cu suma de 1.600.000 de lei din valoarea totală de totală 3.800.000 de lei”, spune preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.