Dâmboviţa: Tânăr prins de jandarmi cu un briceag în curtea unei unităţi şcolare
Târgovişte, 13 mar /Agerpres/ – Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit, miercuri, la un liceu din municipiul Târgovişte, după ce au fost sesizaţi că un tânăr a pătruns în curtea instituţiei având asupra sa un briceag, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa.
Jandarmii au fost sesizaţi de agentul de pază al unităţii de învăţământ.
”Jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că tânărul, în vârstă de 23 de ani, student la o facultate din oraş a pătruns în unitatea şcolară cu un briceag, care are lama în lungime de aproximativ 11 cm. Studentul pretindea că îl foloseşte pentru tăierea alimentelor”, precizează IJJ Dâmboviţa.
Celui în cauză i s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de ”port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.