Dâmboviţa: Spitalul Moreni dotat cu containere pentru triaj, unele ar putea fi folosite drept centre de vaccinare
Spitalul Moreni din judeţul Dâmboviţa a fost dotat, luni, cu mai multe containere care au înlocuit corturile de triaj, iar primarul localităţii spune că unele containere ar putea fi folosite drept centru de vaccinare.
„Având în vedere că numărul de containere şi spaţiul obţinut este destul de mare, luăm în calcul ca în perioada următoare, în două-trei zile, o parte din aceste containere să fie folosite ca centru de vaccinare. Ca administraţie publică locală dăm un sprijin permanent spitalului municipal, este un spital care deserveşte 10 localităţi din jurul Moreniului, undeva la 60.000 de locuitori”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul din Moreni, Dinu Constantin.
Autorităţile judeţene au luat decizia ca toate corturile de triaj din spitalele din Dâmboviţa să fie înlocuite cu containere, în acest fel condiţiile oferite bolnavilor fiind mai bune.
„Aşa cum am promis, vom înlocui toate corturile din spitalele din judeţ. Astăzi (luni, n.r.) la Spitalul Moreni au fost înlocuite corturile din curtea spitalului cu containere, în primul rând pentru pacienţii suspecţi COVID-19 şi pentru cadrele medicale. Este o investiţia finanţată în totalitate de consiliul judeţean, care a venit în sprijinul locuitorilor din Moreni, dar şi din zona adiacentă, iar împreună cu domnul primar am ţinut să avem această investiţie cât mai repede. Demersurile le-am început de anul trecut, când am aprobat suma necesară, 335.000 de lei. Aşa cum am promis din prima zi de mandat, prioritatea numărul unu a mea este de a investi în domeniul sănătăţii, în spitalele din judeţ”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Acesta explică şi cum au fost alocate fondurile.
„Banii au fost aprobaţi în şedinţa de consiliu judeţean de la finalul anului 2020, viraţi către Primăria Moreni care i-a alocat spitalului. Achiziţia a făcut-o spitalul”, a precizat Corneliu Ştefan.