Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a semnat contractul de achiziţie pentru un aparat modern de depistare a substanţelor psihoactive, anunţă, marţi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a semnat contractul de achiziţie pentru un aparat modern destinat Laboratorului de Toxicologie, în valoare de aproximativ 1.500.000 lei. Echipamentul ultraperformant va fi folosit pentru depistarea substanţelor psihoactive, fiind extrem de util în investigarea tuturor cazurilor în care există suspiciunea consumului de droguri. Astfel, analizele vor fi detaliate şi precise, iar rezultatele vor fi obţinute în doar câteva ore, faţă de câteva săptămâni în prezent”, precizează preşedintele CJ Dâmboviţa, într-o postare pe Facebook.
Acesta spune că finanţarea este asigurată prin bugetul de stat şi că investiţia vine în sprijinul autorităţilor, în lupta cu consumul de substanţe interzise.
„Le mulţumesc parlamentarilor de Dâmboviţa – Titus Corlăţean, Carmen Holban, Victor Ponta şi Laurenţiu Neculaescu – pentru sprijinul acordat. Finanţarea a fost asigurată printr-un amendament depus de aceştia la Legea Bugetului de Stat. Aparatul urmează să fie livrat în perioada următoare şi va contribui la creşterea calităţii actului medical, la sprijinirea autorităţilor în combaterea consumului de substanţe interzise şi, cel mai important, la protejarea sănătăţii şi siguranţei dâmboviţenilor”, afirmă Corneliu Ştefan.