Un şofer de 34 de ani a fost depistat pozitiv la drugtest, la un contrul în trafic, pe raza comunei dâmboviţene Răzvad, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza localităţii Răzvad, un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din Răzvad. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Pe nume şoferului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii dâmboviţeni au organizat, joi, 14 filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 167 autovehicule şi legitimate 236 de persoane.
Pentru neregulile descoperite, poliţiştii au aplicat 215 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.000 lei.
În cadrul acţiunii un şofer a fost prins transportând deşeuri feroase, fără documente legale. A fost amendat, iar maşina indisponibilizată.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au depistat un bărbat de 28 de ani, din Târgovişte, în timp ce ar fi transportat cu un vehicul cu tracţiune animală 160 de kilograme de deşeuri feroase nepericuloase fără a deţine documente legale în acest sens. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României. Atât vehiculul, cât şi deşeurile au fost indisponibilizate”, precizează IPJ Dâmboviţa.