Un şofer care avea permisul de conducere anulat nu a oprit la semnalul poliţiştilor pe o stradă din Târgovişte şi a fugit încercând să se ascundă într-o curte, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.
„La data de 20 martie a.c., în jurul orei 22:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte-Biroul Rutier, în timp ce se aflau pe bd. I.C. Brătianu, au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism. Conducătorul auto nu ar fi oprit la semnalul poliţiştilor, şi-ar fi continuat deplasarea, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, unde a fost depistat de poliţişti, fiind identificat în persoana unui bărbat de 37 de ani, din Prahova. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta avea permisul de conducere anulat”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi prelevarea de probe biologice de la o unitate medicală.
Poliţiştii au descoperit că acesta ar fi dat maşina pentru a fi condusă din Câmpina până în Târgovişte unui tânăr de 23 de ani care nu are permis.
„În urma probatoriului administrat a reieşit faptul că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, ar fi încredinţat autoturismul pentru a fi condus, din municipiul Câmpina până în municipiul Târgovişte, unui bărbat de 23 de ani, care nu posedă permis de conducere”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.
Faţă de cei doi bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracţiunilor refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat, încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, violare de domiciliu şi distrugere.