Dâmboviţa: Se vor relua lucrările la mai multe blocuri ANL din judeţ

Dâmboviţa: Se vor relua lucrările la mai multe blocuri ANL din judeţ

Lucrările la mai multe blocuri ANL din Dâmboviţa vor fi reluate, după ce constructorii iniţiali au dat faliment.

”Am fost săptămâna trecută la Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL). Într-o lună se va finaliza blocul de locuinţe cu 11 apartamente de la Aninoasa. Am luat măsurile necesare şi ritmul lucrărilor la Titu s-a îmbunătăţit şi sperăm ca până la sfârşitul anului să recuperăm toate întârzierile şi anul viitor să finalizăm cele 56 de unităţi locative”, a precizat Ţuţuianu.

Acesta a mai spus că la Târgovişte, în cartierul Sagricom, se va relua construcţia apartamentelor ANL, jumătate dintre acestea urmând să fie finalizate chiar în acest an.

În cartierul Sagricom s-a început acum mai bine de opt ani construcţia mai multor blocuri ANL. Unele au fost construite, altele au rămas în diferite stadii de execuţie, după falimentul firmelor care executau construcţia. Este vorba, în total, de 146 de apartamente rămase nefinalizate.

”Pentru municipiul Târgovişte vă comunic că pe data de 3 iunie s-a semnat un contract de expertiză cu SC Bomaca, care a realizat proiectarea la blocurile de la Sagricom, aflate în diverse stadii de execuţie. Expertiza are ca obiectiv să stabilească ce s-a executat şi care mai sunt lucrările de executat pentru 146 de unităţi locative. Estimăm că vom aduce în Dâmboviţa, până la sfârşitul anului, pentru aceste lucrări 13-14 milioane de lei şi că vom finaliza cel puţin jumătate din aceste unităţi locative. Licitaţia publică va avea loc, pentru restul de executat la cele 146 de unităţi locative, în maxim două luni, prin mecanismul cererii de ofertă, care este cel stabilit de legiuitor prin raportare la valoarea investiţiei”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a adăugat că există soluţie de finanţare şi pentru locuinţele ANL de la Pucioasa.

”Este vorba despre 24 de apartamente pe strada Stadionului, în Pucioasa. Aici se va licita pentru proiectare, pentru că firma care a proiectat acest complex nu mai fiinţează. O să am o discuţie cu domnul primar de la Pucioasa, am înţeles că este un proces cu ANL, cu consecinţa blocării proiectului”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

 

error: Conţinut protejat !!