Dâmboviţa: S-a redeschis Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Titu [video]

Dâmboviţa: S-a redeschis Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Titu [video]

Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Titu s-a redeschis, luni, şi funcţionează ca secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În 2011 acest centru se închidea ca urmare a unei decizii guvernamentale prin care erau închise mai multe unităţi spitaliceşti de mici dimensiuni din ţară, în 2013 centrul de la Titu se redeschidea, a funcţionat ca unitate de primiri urgenţe, secţie externă a spitalului judeţean, iar în 2020 a fost închis din nou.

Am promis redeschiderea Centrului de Sănătate Multifuncţional Titu şi astăzi ne-am onorat cuvântul dat locuitorilor din acest oraş, precum şi oamenilor din zonă! Împreună cu primarul oraşului Titu, Laurenţiu Costache, am reuşit ca unitatea medicală să fie reamenajată şi să devină funcţională. De acum, cetăţenii din Titu şi împrejurimi vor beneficia de servicii medicale de calitate şi îngrijire de specialitate cât mai aproape de casă, aşa cum se întâmplă şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Aşadar, locuitorii din zonă vor putea merge la Centrul de Sănătate Multifuncţional din Titu ori de câte ori au o problemă de sănătate şi nu vor mai fi nevoiţi să vină la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgovişte. În cadrul Centrului de Sănătate Multifuncţional Titu, amplasat în două corpuri, la parter şi etaj, vor fi oferite următoarele servicii medicale: spitalizare de zi în Medicină internă; cabinet Oncologie medicală; consultaţii şi servicii medicale ambulatorii în specialităţile: ortopedie şi traumatologie, chirurgie generală, medicină internă.

Corneliu Ştefan, preşedinte CJ Dâmboviţa

Întotdeauna punem oamenii şi sănătatea oamenilor pe primul plan. Sper ca această nouă deschidere să fie de bun augur şi să aibă continuitate. Este un nou pas pentru comunitatea noastră iar eu, ca primar, am făcut tot posibilul ca, în aceste trei săptămâni de când am preluat mandatul, să aducem acest centru medical la standarde bune astfel încât să oferim oameilor din oraşul nostru servicii medicale de calitate.

Laurenţiu Costache, primar Titu

Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Titu va deservi câteva zeci de mii de persoane din Titu şi localităţile învecinate.

Centrul multifuncţional va funcţiona în structura spitalului judeţean ca secţie exterioară, are în structura medicală şase cabinete care vor fi deservite de medici relocaţi din spitalul judeţean conform unui ora stabilit. Vom avea punct de recoltare probe biologice unde se vor putea adresa locuitorii din Titu şi împrejurimi, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, iar probele recoltate vor fi lucrate în aparatele instalate aici sau, dacă vor fi analize mai complicate, vor putea fi făcute la spitalul judeţean. Medicii de familie pot îndruma pacienţii aici pentru investigaţii şi consulturi de specialitate. Totul se află în relaţie contractuală cu Casa de Sănătate Dâmboviţa, deci serviciile vor fi gratuite pentru cei asiguraţi.

Silviana Marin, director Spitalulul Judeţean de Urgenţă Târgovişte