Angajaţii Soceram Doiceşti din judeţul Dâmboviţa au protestat, miercuri, în curtea societăţii, alături de conducerea firmei, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la refuzul DEER de a pune sub presiune parcurile fotovoltaice ale firmei, investiţie de 10 milioane de euro.
Protestatarii reclamă că investiţia, fiind una mare, şi făcută în mare parte prin credite bancare, este pusă în pericol şi poate duce la falimentul celor care au realizat-o.
„Societăţile Soceram S.A. şi MHC Water Power S.A. trag un semnal de alarmă cu privire la abuzurile societăţii Distribuţie Energie Electrică România (DEER) în ceea ce priveşte punerea sub tensiune a parcurilor fotovoltaice dezvoltate de cele două societăţi în comuna Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Deşi au fost depuse cererile şi documentele necesare pentru punerea sub tensiune, potrivit legii, pentru perioada de probe a parcurilor fotovoltaice, DEER refuză cu obstinaţie să ofere un răspuns oficial şi să procedeze la punerea sub tensiune a acestor parcuri”, se arată într-un comunicat al Soceram SA.
Societatea reclamă că lipsa de acţiune din partea DEER faţă de demersurile făcute împiedică livrarea energiei electrice în reţea, destabilizând astfel planurile de dezvoltare ale celor două companii.
„Prin neconectarea acestor parcuri la reţeaua de distribuţie, DEER nu doar că pune în pericol sustenabilitatea investiţiilor, dar creează în acelaşi timp şi prejudicii majore economiei locale din judeţul Dâmboviţa, unde 440 de angajaţi ai Soceram îşi câştigă existenţa. Situaţia creată de DEER are consecinţe devastatoare asupra activităţii şi funcţionării celor două companii, iar întârzierea punerii sub tensiune a parcurilor fotovoltaice poate conduce la scadenţa anticipată a creditelor contractate de Soceram şi MHC Water Power. Acest lucru poate declanşa executarea silită a bunurilor celor două socităţi”, mai anunţă Soceram în comunicatul de presă.
Soceram susţine că riscul cel mai mare este închiderea fabricilor de BCA, cărămidă şi mortar pe care le deţine, lăsând fără loc de muncă 440 de angajaţi, precum şi la oprirea furnizării de energie electrică de către hidrocentralele MHC Water Power, fapt ce poate avea ca efect producerea unui dezechilibru pe piaţa de energie electrică.
„Este imperios necesar ca autorităţile competente să intervină pentru a remedia această situaţie şi pentru a asigura un mediu de afaceri echitabil şi transparent”, mai transmite Soceram.
Soceram SA Doiceşti are capital integral românesc şi o istorie de peste 40 de ani în producerea şi comercializarea materialelor de construcţii.