Proiectul de execuţie lărgire la patru benzi DN7 Bâlda-Titu a fost deblocat, anunţă, luni, într-o postare pe facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Vești bune pentru județul Dâmbovița! Cu ajutorul noului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, proiectul de execuție și lărgire la 4 benzi a DN 7 Bâldana-Titu a fost deblocat. Astăzi, a fost desemnată firma care va realiza lucrarea, dar și proiectarea acestui drum extrem de important pentru județul nostru. Durata contractului este de 26 de luni, 6 luni fiind alocate pentru proiectare și 20 de luni pentru execuția lucrărilor. Zilele următoare, vom avea vești la fel de bune din partea ministerului condus de Sorin Grindeanu”, susţine Corneliu Ştefan.
Încă din 2010, de la inaugurarea Centrului Renault Titu, guvernanţii au promis lărgirea la patru benzi a tronsonului Bâldana-Titu. În august 2014 era demarată procedura de expropriere în vederea lărgirii la patru benzi a acestui drum. La acel moment se anunţa că valoarea estimatǎ a lucrărilor de lărgire la patru benzi pe cei 22 de kilometri ai DN 7 este de peste 200 de milioane de lei.