Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au fost prinşi în trafic cu traverse metalice furate de la hale dezafectate din extravilanul localităţii dâmboviţene Bărbuleţu, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa.
„Surprinşi în trafic în timp ce ar fi transportat mai multe bunuri sustrase, reţinuţi pentru 24 de ore. La data de 3 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, faţă de patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 47 de ani, toţi din comuna Malu cu Flori, a fost dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate în trafic de către poliţişti, în cursul serii de 2 septembrie a.c., în timp ce ar fi transportat cu un autoturism mai multe bunuri (traverse metalice), susceptibile a fi sustrase din extravilanul localităţii Bărbuleţu, respectiv din proximitatea unor hale dezafectate.
Pe parcursul zilei de miercuri, bărbaţii vor fi prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
[foto: arhivă]