Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Prinşi cu două căprioare împuşcate în căruţă, reţinuţi de poliţişti

Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru braconaj cinegetic, după ce au fost prinşi în trafic cu două căprioare împuşcate într-o căruţă, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.

„La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 02:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Valea Marea, în timp ce patrulau pe raza comunei Hulubesti, au oprit pentru control, pe un drum de exploatare agricolă, un vehicul cu tracţiune animală (căruţă) în care se aflau trei bărbaţi. În urma controlului vehiculului, poliţiştii au descoperit două cadavre din specia căprioară, ce prezentau leziuni specifice împuşcării, o armă de foc şi două lanterne”, precizează IPJ Dâmboviţa.

La faţa locului, pentru a prelua cercetările, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au stabilit că arma era deţinută legal de un bărbat de 40 de ani.

„Din investigaţiile efectuate a rezultat că bărbatul de 40 de ani, fără a deţine autorizaţie de vânătoare, în noaptea de 4 spre 5 septembrie a.c., împreună cu doi tineri de 20 şi 21 de ani, ar fi împuşcat cele două animale pe care le-ar fi încărcat în vehicul”, mai informează IPJ Dâmboviţa.

Faţă de cele trei persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive.