Dâmboviţa: Primarul din Cojasca, arest la domiciliu

Dâmboviţa: Primarul din Cojasca, arest la domiciliu

Primarul comunei dâmboviţene Cojasca, Gheorghe Victor, a primit arest la domiciliu pentru 30 de zile, la fel şi patru funcţionari publici, în dosarul privind eliberarea în fals de vize de reşedinţă, conform unor surse judiciare.

Instanţa a dispus această măsură, în noaptea de miercuri spre joi, după ce edilul fusese reţinut pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor care au avut loc marţi la el acasă şi la o instituţie publică.

Conform surselor judiciare, alţi doi funcţionari publici, un angajat al Primăriei Cojasca şi un angajat al Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Populaţiei Cojasca, au recunoscut faptele şi au primit control judiciar pentru 60 de zile.

Funcţionarii sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals informatic în formă continuată și fals intelectual în formă continuată, iar edilul este acuzat de instigare și complicitate la infracțiunile de mai sus.

Ancheta vizează eliberarea în fals de vize de reşedinţă. Vizele ar fi fost eliberate pentru persoane care nu au locuit niciodată în imobilele respective, iar proprietarii nu ştiau că la adresele lor au fost eliberate astfel de vize.

La Cojasca vor avea loc alegeri pentru consiliul local pe 27 iunie, anul acesta.

error: Conţinut protejat !!