Universitatea Valahia Târgovişte a acordat, vineri, în cadrul evenimentelor ce marchează 25 de ani de la înfiinţare, titlul de Doctor Honoris Causa prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu.
”Domnul prof. univ. dr. Florin Georgescu este o personalitate remarcabilă, creator de şcoală în domeniul financiar-bancar, activitatea profesională a domniei sale reprezentând un etalon în domeniul studiilor economice. Experienţa acumulată în domeniul finanţelor, recunoaşterea profesionalismului, leadership-ul, precum şi calităţile umane de care a dat dovadă, i-au conferit numeroase funcţii şi poziţii cheie în care profesorul Florin Georgescu a demonstrat curaj, empatie, abilităţi manageriale, reprezentând cu maximă competenţă şi patriotism România”, se arată într-un comunicat al Universităţii Valahia Târgovişte.
În document se face referire la activitatea profesională a lui Florin Georgescu, atât la BNR, cât şi în domeniul didactic.
”Realizările de excepţie ȋn plan ştiinţific şi profesional ale domnului profesor universitar Florin Georgescu s-au bucurat de o largă apreciere atât ȋn plan naţional, cât şi internaţional şi au fost recunoscute şi consacrate printr-o serie de prestigioase distincţii (Ordinul “Steaua României’ în grad de ‘Cavaler’, respectiv de ‘Ofiţer’; Ordinul ‘Meritul industrial şi comercial’ în grad de ‘Mare Ofiţer’; Emblema ‘Onoarea Armatei Române’; titlul de ‘Doctor Honoris Causa’ a trei importante Universităţi din România sau diploma ‘Virgil Madgearu’ cu medalie de aur a Academiei de Studii Economice din Bucureşti)”, se mai arată în comunicatul Universităţii Valahia Târgovişte.
Florin Georgescu a susţinut, vineri, la Universitatea Valahia, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa, disertaţia ”Creşterea economică, dezvoltarea României şi reducerea sărăciei”.
”Ansamblul aspectelor menţionate, meritele deosebite ȋn dezvoltarea sistemului financiar-bancar din România şi a cunoaşterii ştiinţifice a acestui domeniu, aportul de substanţă la consolidarea pe plan naţional şi internaţional a ȋnvăţământului economic şi a prestigiului profesiei de economist, ne onorează să-l primim pe domnul prof. univ. dr. Florin Georgescu, în rândul laureaţilor ,’Doctor Honoris Causa’ din cadrul comunităţii academice a Universităţii Valahia din Târgovişte”, se precizează în comunicatul Universităţii Valahia Târgovişte.