Dâmboviţa: Ponta – 58,09%, Iohannis – 41,91%, conform numărătorii paralele a PSD
Victor Ponta s-a clasat pe primul loc, în Dâmboviţa, la turul doi al prezidenţialelor, cu un scor de 58,09%, pe locul doi fiind Klaus Iohannis cu 41,91%, conform numărătorii paralele a PSD Dâmboviţa.
Conform preşedintelui PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, datele au fost colectate telefonic, prin sms, din toate secţiile de votare.
”Dacă am o satisfacţie în seara aceasta este aceea că mi-am făcut datoria faţă de partid şi rezultatul nostru din judeţul Dâmboviţa este unul care este foarte bun şi, probabil, ne va situa între primele organizaţii din ţară ca vot pentru PSD, pentru Victor Ponta. Din numărarea paralelă, pe bază de sms, avem un număr de 281.163 voturi valabil exprimate, din care pentru Victor Ponta 163.336, respectiv 58,09%. Candidatul ACL a obţinut 117.801 voturi, respectiv 41,91%. Dacă facem o analiză a voturilor obţinute din anul 2000 până astăzi, la prezidenţiale, este al doilea rezultat ca număr de voturi. Doar în 2000 PSD Dâmboviţa a mai obţinut pentru Ion Iliescu 165.034 de voturi”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta a anunţat şi rezultatele cele mai bune obţinute la nivel de judeţ.
”Rezultatul cel mai bun l-am avut la Costeşti Vale 76,05%, urmează Răscăieţi 75,9%, Şelaru 73,62%, I.L. Caragiale 73,28%, Potlogi 73,06%, Cobia 72,55%, Cornăţelu 71,89%, Odobeşti 71,72%, Crângurile 71,50%, Mătăsaru 71,49%, Valea Mare 71,36%, Gura Şuţii 70,71%, Cojasca 70,55%, Pucheni 70,50%, Slobozia Moară 70,11%, Nucet 70,07%”, a spus Ţuţuianu.
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a mai spus că PSD a pierdut, la nivel de judeţ, în nouă localităţi din cele 89.
”Am pierdut alegerile doar în următoarele localităţi: Crevedia unde am avut un scor de 49,79%, Dărmăneşti 49,4%, Pucioasa 47,94%, Finta 47,48%, Vlădeni 46,28%, Târgovişte 45,24%, Moţăieni 44,51%, Bezdead 42,38%, Fieni 39,02%”, a precizat Ţuţuianu.
Acesta le-a mulţumit celor care au venit la vot, celor care l-au votat pe Victor Ponta şi colegilor de partid.
”Vreau să mulţumesc tuturor dâmboviţenilor care au fost astăzi la vot şi vreau să le mulţumesc în mod special dâmboviţenilor care au fost alături de PSD şi coaliţia care l-a susţinut pe Victor Ponta. Vreau de asemenea să mulţumesc colegilor mei (…). A fost o zi foarte grea, au fost multe incidente în multe localităţi. Au fost nenumărate reclamaţii făcute şi de noi şi de cei din ACL. A fost o zi în care au fost făcute foarte multe manipulări”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.
Liderul PSD Dâmboviţa s-a referit şi la cauzele care l-au clasat, din datele de până acum, pe Victor Ponta pe locul doi.
”Cu siguranţă una din cauze este neimplicarea totală a tuturor celor care au condus şi au gestionat campania electorală în judeţ. De asemenea cred eu că am pierdut bătălia pe media online, pe această zonă am fost deficitari. Pe de altă parte, e o chestiune personală, îmi este foarte greu să înţeleg, la momentul ăsta, ce a determinat rezultatul obţinut de Victor Ponta astăzi, pentru că Victor Ponta a avut rezultate foarte bune la guvernare, a avut o prestaţie foarte bună în campania electorală, cred că a arătat că îi este net superior lui Klaus Iohannis şi cu toate acestea românii au decis altfel”, a mai spus preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.