Dâmboviţa: Poliţiştii atrag atenţia cu privire la metoda ”înţeparea anvelopei”
Poliţiştii dâmboviţeni atrag atenţia cu privire la metoda „înțeparea anvelopei” şi oferă câteva sfaturi şoferilor.
Recent poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la un nou astfel de caz.
”La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați despre furtul unor bunuri dintr-un autoturism. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că partea vătămată ar fi staționat pe o stradă din Târgoviște, în apropierea unei stații de alimentare carburanți, pentru a schimba o roată depresurizată, lăsându-și autovehiculul neasigurat. La întoarcerea în autoturism, partea vătămată a constatat că i-au fost sustrase actele personale și mai mulți bani”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt. De asemenea, polițiștii desfășoară activități în vederea identificării bănuiților, tragerii lor la răspundere penală și recuperării prejudiciului.
Polițiștii atrag atenția cetățenilor cu privire la metoda „înțepării anvelopei”, una dintre variantele folosite de infractori pentru a sustrage bunuri din autoturisme.
Răufăcătorii înţeapă una dintre anvelopele vehiculului cu un obiect subţire, dar foarte ascuţit, ca să nu pară că pneul a fost tăiat.
Când șoferul se întoarce la maşină şi vede că are o roată dezumflată, hoţii pândesc dacă şi-a lăsat lucrurile de valoare în maşina descuiată şi acţionează când acesta schimbă anvelopa.
Aşadar, atunci când reparați pana și sunteți singuri în maşină, asigurați-vă că ați încuiat uşile, iar portbagajul este închis înainte de a trece la treabă.
Închideţi complet toate geamurile; un singur geam lăsat întredeschis poate să vă dea peste cap toate măsurile de precauţie luate!
Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare ( dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, laptop-uri).
Dacă aparatura electronică cu care este dotat autoturismul dumneavoastră este prevăzută cu faţă detaşabilă, este indicat ca aceasta să fie luată atunci când părăsiți vehiculul.
Schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile.