Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Peste 550 de infracţiuni de violenţă domestică, mai mult de o treime au avut loc în spaţiul public

Peste 550 de infracţiuni de violenţă domestică au fost înregistrate în Dâmboviţa în primele cinci luni ale acestui an, peste o treime dintre ele având loc în spaţiul public, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.

„În perioada ianuarie – mai 2025, la nivelul judeţului Dâmboviţa au fost sesizate 553 de infracţiuni încadrate în sfera violenţei domestice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003, ceea ce reprezintă o scădere de 24,76% faţă de perioada similară a anului anterior. Cea mai mare pondere a acestor infracţiuni, respectiv 64,01%, a fost reprezentată de faptele de lovire sau alte violenţe. Din totalul faptelor sesizate, 358 de infracţiuni au avut loc la domiciliu, iar 195 în spaţiul public. Totodată, 172 de fapte au fost comise în mediul urban şi 381 în mediul rural”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, în primele 5 luni ale acestui an, au fost emise 104 ordine de protecţie, din care 29  provenite din ordine de protecţie provizorii. De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 38 de infracţiuni privind încălcarea ordinelor de protecţie în vigoare.

Poliţiştii din Dâmboviţa au intervenit de la începutul anului pentru gestionarea a 1.328 de cazuri de violenţă domestică, din care 991 au fost sesizate la 112 şi 337 prin alte căi (sesizări directe, petiţii, sesizări din oficiu sau ale altor instituţii).

„Din totalul intervenţiilor prin 112, în 114 cazuri s-a constatat un risc iminent la adresa vieţii, integrităţii fizice sau psihice a victimei, însă în 74 dintre acestea, persoanele vătămate au refuzat emiterea ordinului provizoriu. Creşterea numărului de infracţiuni sesizate din sfera violenţei domestice relevă amploarea fenomenului, dar şi faptul că victimele au tot mai multă încredere în instituţiile statului şi în capacitatea acestora de a le proteja”, mai transmite IPJ Dâmboviţa.