Pesta porcină a fost confirmată, miercuri, înt-o gospodărie din Corbii Mari şi o fermă din Braniştea, iar toţi porcii din aceste două locaţii au fost omorâţi, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.
„Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 06.11.2019, ora 15.30, ca urmare a confirmării apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, într-o gospodărie din localitatea Ungureni-comuna Corbii Mari precum şi într-o exploataţie comercială autorizată sanitar-veterinar din localitatea Braniştea , în scopul adoptării planurilor de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli şi pentru a aproba deciziile de plasare sub supraveghere şi de informare a cetăţenilor”, precizează Prefectura Dâmboviţa.
S-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăria afectată precum şi din exploataţia comercială, urmând a se continua supravegherea clinică şi catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul celor două localităţi. Totodată, în conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit zonele de restricţie (zona de protecţie şi zona de supraveghere) în jurul focarelor.
„Solicităm, în acelaşi timp, sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. De asemenea, precizăm că proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat. Reamintim că pesta porcină africană (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici ce mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic si social”, mai informează Prefectura Dâmboviţa.