Pesta porcină a fost confirmată, marţi, în gospodării din localităţile dâmboviţene Răcari şi Mătăsaru, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Dâmboviţa.
„Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 13.08.2019, ca urmare a confirmării apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, şi anume: Oraş Răcari, Sat Ghimpaţi: 1 gospodărie; Sat Poroinica, Comuna Mătăsaru, 1 gospodărie. Au fost adoptate, în cadrul şedinţei, planurile de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli şi au fost aprobate deciziile de plasare sub supraveghere în confirmare de pestă porcină africană”, precizează Prefectura Dâmboviţa.
De asemenea, s-a luat măsura uciderii preventive a porcinelor din gospodăriile situate pe strada Dămăroaia din Ghimpaţi, oraş Răcari.
În conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricţie şi efectuarea de acţiuni de patrulare a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, în scopul prevenirii transportului de carne sau de porci în interiorul celor două localităţi.
„Precizăm că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. Totodată, solicităm sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia; proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat. Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic si social”, mai informează Prefectura Dâmboviţa.