Dâmboviţa: Percheziţii la persoane bănuite de furt şi proxenetism
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au descins, joi dimineaţa, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat, tăinuire şi proxenetism, informează IPJ Dâmboviţa.
Au fost puse în aplicare şase mandate de percheziţie pe raza municipiului Târgovişte, oraşului Pucioasa şi a localităţilor Tătărani şi Vulcana Pandele.
„Ca urmare a activităţilor desfăşurate, poliţiştii au indisponibilizat mai multe telefoane mobile, butelii şi obiecte vestimentare. De asemenea, au fost puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, iar, în cauză, cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege.