Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete

Poliţiştii şi procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa au efectuat 19 percheziţii domiciliare în judeţele Dâmboviţa, Argeş şi Suceava, la persoane bănuite de contrabandă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis joi.

La percheziţii au fost ridicate peste 236.000 de ţigarete, 987 de litri de alcool, 187.559 de lei şi peste 15.000 de euro.

”Ieri, 22 februarie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au realizat prinderea în flagrant a unui bărbat, urmată de 19 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi de la inspectoratele de poliţie judeţene Argeş şi Suceava.

”În urma percheziţiilor, au fost ridicate 11.834 de pachete de ţigarete, 987 de litri de alcool, o instalaţie artizanală pentru fabricarea alcoolului, 187.559 de lei, 15.690 de euro, un autoturism, 24 de telefoane mobile, un laptop, un pistol de autoapărare deţinut ilegal şi 66 de cartuşe”, se mai arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă că în perioada 2016 – 2017 bănuiţii ar fi desfăşurat activităţi ilegale cu ţigarete de contrabandă.

De asemenea faţă de opt dintre cele 20 de persoane bănuite de săvârşirea faptelor s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă, constituire a unui grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.