Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, miercuri, 11 percheziţii domiciliare într-un caz de constituire a unui grup infracţional organizat, deturnarea licitaţiilor publice, fals şi înşelăciune, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa, remis miercuri.
Şapte dintre descinderi au fost efectuate în judeţul Dâmboviţa, două în judeţul Prahova, una în Constanţa şi una în municipiul Bucureşti.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, sprijiniţi de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada 2020-2021, funcţionari din cadrul unei instituţii ar fi stabilit cu administratorii unor societăţi comerciale să deturneze preţul de adjudecare pentru două programe de investiţii. Ulterior, ar fi falsificat documente şi ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontaţi ilegal aproximativ 5 milioane de lei.
Conform IPJ Dâmboviţa, cercetările sunt în curs de desfăşurare, cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, deturnarea licitaţiilor publice, fals şi înşelăciune, urmând să fie dispuse măsuri procedurale.