Poliţiştii au efectuat trei percheziţii în Bucureşti şi Dâmboviţa într-o cauză penală ce vizează o firmă care extrăgea agregate minerale din localitatea dâmboviţeană Potlogi fără a avea permis sau licenţă, prejudiciul produs fiind de peste 680.000 de lei, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.
„În cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 24 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară. Descinderile au avut loc pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa, pentru administrarea probatoriului într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 10 martie 2020 – 29 decembrie 2023, o societate comercială ar fi efectuat activităţi miniere de extragere agregate minerale, din comuna Potlogi, cu utilaje specifice, fără a deţine permis sau licenţă, fiind obţinută o cantitate totală de 308.880 metri cubi de agregate minerale (nisip şi pietriş), care ar fi fost livrată către diverse societăţi comerciale.
Conform IPJ Dâmboviţa, în urma operaţiunilor economice efectuate, ar fi fost obţinute venituri care ar fi produs statului un prejudiciu de 685.130 de lei.
Faţă de administratorul societăţii comerciale s-a dispus, joi, măsura reţinerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost prezentat magistraţilor, faţă de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Totodată, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil, pentru acoperirea prejudiciului.